Wenger is coming back! Legendarul manager francez e aproape să preia un nume uriaș din Europa. Când s-ar putea face mutarea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsene Wenger (69 de ani) este aproape să revină în fotbal. Tehnicianul francez are șanse mari să fie numit principal la AS Roma. Calciomercato.com anunță că oficialii clubului italian sunt dezamăgiți de începutul slab de sezon și sunt dispuși să-l demită pe Eusebio Di Francesco (49 de ani).

Wenger este liber de contract din iunie 2018, după ce și-a închis conturile cu Arsenal, pe care a pregătit-o mai bine de 20 de ani. Așa cum a promis încă din momentul în care a părăsit capitala Angliei, Wenger nu s-a retras din fotbal și va accepta o nouă propunere în cazul în care se va ivi ocazia. Potrivit presei din Italia, primul nume mare dispus să îl angajeze pe Wenger este AS Roma. Eusebio Di Francesco nu mai reușește rezultatele din sezonul trecut. Echipa a ajuns pe locul 11 în Serie A, iar oamenii cu drept de decizie sunt gata schimbe strategia în iarnă, prin aducerea francezului.

Wenger a antrenat Arsenal în 1206 meciuri. În cei 22 de ani a câștigat 3 campionate, 7 trofee FA Cup și 7 Supercupe ale Angliei. Înainte să ajungă în Anglia, Arsene le-a mai pregătit pe Strasbourg U19, Nancy, Monaco și Nagoya Grampus.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ

Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×